Sunt in aeroport in
Budapesta. Astept. Aeroportul inseamna o asteptare continua, dar stii ca merita
asteptarea. Fiecare din jurul meu are o destinatie finala, ceva care il
asteapta la finalul acestei lungi asteptari. Tot timpul pe aeroport intalnesti oameni,
care ca si tine calatoresc, si pentru ca timpul sa treaca mai repede incepi sa
le descoperi povestea. Cei pe care i-am cunoscut eu, sunt proaspt casatoriti si
merg in luna de miere, sunt atat de fericiti, incat imi transmit si mie din
fericirea lor, si ma fac sa visez, ca intr-o zi cand si eu voi avea o cariera
in spate, si ma voi casatori, voi merge in Republica Dominicana sa ma relaxez.
Am intalnit si studenti
care merg cu Work&Travel (imposibil sa nu intalnesti), ei in schimb par asa
de pierduti, stiu ca se duc intr-o lume necunoscuta, si nu stiu ce ii asteapta
acolo, e de bine in orice caz.
Eu stau si citesc, ma
cufund in alte lume, departe de stat la coada pentru check—in, pentru control,
sau cautand porti intr-un labirint, numit aeroport.
Asteptarea s-a dovedit
mai lunga decat trebuia, avionul avand intarziere de mai bine de o ora, iar
pasagerii erau iritati pentru ca vor pierde legaturile. Din calmul asteptarii
de la Budapesta, am trecut in agitatia de la Paris, unde toata lumea alerga ca
sa-si prinda legatura. Asa de mare mi se pare Charle de Gaulle, cred ca am ers
2 km pe jos pana mi-am gasit poarta. Spre deosebire de alte aeroporturi la fel
de mari nu au trenulete ca sa te duca de la un terminal la altul.
Zborul a fost super
tare, am avut loc la geam si am privit norii si Europa de sus, nu credeam
vreodata ca Turnul Eifel se vede asa frumos de la inaltime, si mai ales ca noi
suntem atat de mici intr-o lume atat de mare.
Acuma stau si savurez o
Cola cu 4 euro, pentru ca pe avion s-au zgarcit, ne-au dat doar o cola mica si
3 biscuti J),
si astept avionul care ma va duce pe pamant american, in Washington DC. Long
way till there. J Aeroportul din Paris e destul de
organizat, in salile de asteptare nu ai cum sa te plictisesti: ai calculatoare,
locuri de relaxare cu lumini, un fel de paturi, multe cafenele cu specific
frantuzesc si bineinteles dutty free-uri, iar pe jos este un covor rosu
indiferent de terminaul sau poarta la care esti.
Pe avionul spre
Washington am primit mancare frantuzeasca din belsug, am baut chiar si un pahar
de sampanie ca sa sarbatoresc, impreuna cu batraneii francezi de langa mine,
aceasta calatorie. Francezii si americanii cred ca sunt cele mai patrioate
natiuni, fiecare o tine pe a lui, pe avion vorbind mai mult franceza chiar daca
zborul era spre SUA si in avion erau o gramada de americani. Activitatile care
se pot face in avion sunt numeroase, pe langa mancat si baut, fiecare pasager
are un ecran pe care se poate uita la filme, juca sau asculta muzica, poate
dormi, se dau perne si paturi, sau conversa cu vecinii. :D
Avioanele astea care
zboara transatlantic sunt uriase, zburand cu aproape 800 km/ora, la o inaltime
mai mare de 10000 de metri, temperatura aerului fiind de -40 de grade. Pentru
mai multa siguranta zboara cat mai aproape de tarm, adica pe langa Groelanda si
Canada, de aici si frigul. In avion in schimb nu e chiar asa frig, dar ai
nevoie de patura respectiva.
In Washinghton e total
diferit aeroportul. Nu are caldura francezilor. Iar toate controalele prin care
trebuie sa treci, te pot speria, mai ales daca vii pentru prima data.
Important e ca dupa 30
de ore dupa ce am pornit din Cluj, am ajuns cu bine in Ocean City, si chiar
daca vremea nu e prea frumoasa, macar e aer de vacanta. J
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu